FORD TRUCKS DESCHIDE ÎN ROMÂNIA CEL MAI MARE BIROU DIN EUROPA

Divizia de camioane a constructorului american Ford a anunţat marţi deschiderea sediului său din România, cel mai mare birou pe care compania îl are în Europa, cu o suprafaţă totală de 17.000 mp, situat lângă autostrada Bucureşti-Piteşti (A1).

Sediul, construit după un parteneriat încheiat între importatorul Cefin Trucks şi filiala din Turcia a Ford, cuprinde zone de servicii de vânzări, servicii postvânzare şi piese de schimb. Zona de service este dotată în conformitate cu standardele recomandate de producătorul american, oferind toate serviciile de garanţie sau postgaranţie pentru modelele Ford Trucks, potrivit reprezentanţilor companiei.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ford Otosan: director general adjunct Ford Otosan Lisa King, asistentul directorului general al Ford Trucks, Ahmet Kınay, şi directorul diviziei de pieţe internaţionale în cadrul Ford Trucks, Emrah. Cefin Trucks a fost reprezentat de director general Stefano Albarosa şi directorul de vânzări Emilian Nahorniac.

Inaugurarea face parte din strategia globală pe segmentul camioane al constructorului american, care continuă să dezvolte o reţea cu acorduri de distribuţie pe trei continente, în special în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Rusia şi Turcia şi, cel mai recent, în Europa de est, potrivit Lisei King.

„Întrucât am crescut deja prezenţa noastră în diferite regiuni ale lumii, Europa de est este acum piaţa noastră prioritară. Suntem foarte încântaţi să anunţăm că acest sediu reprezintă unul dintre cele mai importante repere ale planului de distribuţie al Ford Trucks, deoarece este primul nostru pas în România şi cel mai important din Europa până acum. Cefin Trucks este un partener de afaceri foarte important pentru noi şi credem că acest centru va contribui în mod semnificativ la prezenţa Ford Trucks în România şi Europa”, a declarat Lisa King.

Centrul de service al Cefin Trucks are 85 de angajaţi, înregistrează o medie de 600 de reparaţii pe lună şi are o capacitate de reparaţii simultane însumând până la 25 de vehicule pe zi. Sediul Ford Trucks are o suprafaţă dedicată de 17.000 mp, împărţită după cum urmează: o clădire de aproape 3.900 mp (amprenta la sol), parcare betonata pentru stocurile de vehicule – 13.000 mp, suprafaţa totală a birourilor – aproape 1.700 mp, suprafaţa totală a service-ului şi depozitului de piese de schimb – aproape 3.000 mp. Service-ul autorizat Ford Trucks are 9 linii de lucru: 7 linii de reparaţii cu elevatoare, 1 pentru ITP (inspecţie tehnică periodică) şi 1 linie de spălare a camioanelor.

Obiectivul Ford Trucks în România este de a obţine o cotă de pieţă de peste 6% din volumele totale ale segmentelor sale ţintă. Anunţul oficial al lansării companiei a fost publicat în decembrie 2016. Prezenţa companiei în cele mai importante zone ale ţării va fi asigurată de sucursalele existente ale Cefin Trucks, cele din Bucureşti, Arad, Deva şi Timişoara fiind deja operaţionale, şi de către sediile partenerilor, acţionând sub un mandat limitat ca furnizor de servicii postvânzare, piese de schimb, întreţinere, reparaţii. Sediul Ford Trucks din Bucureşti a fost lansat cu un rebranding, în urma unei investiţii de peste 200.000 de euro.

Comments

comments

One thought on “FORD TRUCKS DESCHIDE ÎN ROMÂNIA CEL MAI MARE BIROU DIN EUROPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.