Cine este Petre Daea ?

De la Wikipedia, enciclopedia liberă aflăm ca Petre Daea s-anăscut 2 noiembrie 1949 (67 de ani)
Este un politician român, ales senator în legislatura 2004–2008 ales în județul Mehedinți pe listele partidului PSD, apoi reales pentru legislatura 2008–2012 și ales deputat în legislatura 2012–2016.

A fost ministru al agriculturii în perioada 14 iulie – 28 decembrie 2004 în Guvernul Adrian Năstase, iar din ianuarie 2017 este ministru al agriculturii în guvernul Sorin Grindeanu.

In prezent este PENSIONAR !!! si ministru al agriculturii in guverul Mihai Toader!!

Petre Daea s-a remarcat prin iniţiativa de introducere a pensiilor speciale pentru parlamentari, dar şi prin faptul că a solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor chiar dacă a menţionat apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere. Daea a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular. Tot el a gândit proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. Potrivit acestuia, iniţiativa a venit „pentru a repara ce a stricat guvernarea Boc”.

Comments

comments